* parohia hrănește, zilnic, 30 de nevoiași - familii cu mulți copii, bătrâni și orfani - care vor primi de Paști și câte un coș cu...
* în total, 2.000 de voluntari ai Arhiepiscopiei au adus Floriile în casele și în inimile credincioșilor din județele Brăila și Galați * în toată Săptămâna...
* numai în perioada 30 martie- 3 aprilie, valoarea ajutorului financiar și materiale a depășit 3 milioane de lei
* de asemenea, Parohia Sfântul Mare Mucenic Mina, ctitoria filantropului Nedelcu P. Chercea, a ajutat 20 de vârstnici rămași singuri, fără ajutor, cărora le-au fost oferite...
* cele două persoane fuseseră abandonate în Spitalul Județean de Urgență Brăila
* campania a început pe 1 aprilie, la initiativa comandantului Garnizoanei, general Vasile Ionescu, și se va derula până pe 16 aprilie
* pelerinajul de Florii este suspendat, însă voluntarii parohiilor vor împărți ramuri de salcie credincioșilor din parohii * spovedania și împărtășania credincioșilor se va face numai...
• acţiunea filantropică a fost condusă de părintele Daniel Bogdan • 21 de adulţi şi copii au primit pachete cu alimente şi jucării • preoţii şi...
* 10 angajați ai bibliotecii lucrează în 3 schimburi, 24 de ore din 24, pentru a realiza viziere pentru Spitalul Județean de Urgență Brăila * deocamdată,...
* este vorba despre Haka Print, care a donat circa 100 de viziere de protecție pentru Spitalul Județean, Ambulanță și Medicină Legală