Săptămâna Mare, premergătoare sfintelor sărbători de Paști, reprezintă un prilej pentru fiecare dintre noi să oferim bucurie, înțelegere și iubire celor de lângă noi. Câteva familii...
* dintr-un comunicat de presă aflăm câte acţiuni umanitare desfăşoară parohia ”Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”
• de la începutul pandemiei, parohia părintelui Nicolae Filimon, din cartierul Nedelcu P. Chercea, a făcut donaţii de peste 65.000 de lei • zeci de copii...
• Sfânta Liturghie a fost oficiată de părintele paroh Gheorghe Marinescu şi de părintele slujitor Mihail Dănilă • în ziua Înălţării Sfintei Cruci, parohia a ajutat...
* zeci de familii din comunele Viziru și Berteștii de Jos au primit pachete cu alimente distribuite de preoți și de voluntari
* pentru prima dată de la ctitorirea sa, Biserica Greacă nu va mai primi pelerini în marea sărbătoare a Izvorului Tămăduirii * Înaltpreasfințitul Casian, Arhiepiscopul Dunării...
* acțiunea a fost organizată cu sprijinul Centrului Eparhial și al Asociației „Ajutați semenii” din Brăila * în Săptămâna Patimilor, preoții de la Țibănești, ajutați de...
* parohia hrănește, zilnic, 30 de nevoiași - familii cu mulți copii, bătrâni și orfani - care vor primi de Paști și câte un coș cu...
* în total, 2.000 de voluntari ai Arhiepiscopiei au adus Floriile în casele și în inimile credincioșilor din județele Brăila și Galați * în toată Săptămâna...
* de asemenea, Parohia Sfântul Mare Mucenic Mina, ctitoria filantropului Nedelcu P. Chercea, a ajutat 20 de vârstnici rămași singuri, fără ajutor, cărora le-au fost oferite...