Connect with us

CAMPANII

“Podul Brăilei”, denumirea câștigătoare

brebe24

Published

on

10pod

Podul s-a deschis circulației săptămâna trecută iar în curând va primi și „certificatul de botez”!

Campania „Haideți cu un nume la Podul suspendat peste Dunăre” s-a încheiat, după ce timp de o săptămână (3-9 iulie), pe site-ul www.obiectivbr.ro, comunitatea a fost invitată să voteze ce denumire i s-ar potrivit cel mai bine Podului peste Dunăre. Oamenii au avut la dispoziție o listă de 10 potențiale denumiri, cele care au fost menționate de cele mai multe ori în etapa nominalizărilor. Astfel, după centralizarea rezultatelor, câștigătoare este denumirea „Podul Brăilei”, care a adunat cele mai multe voturi. Precizăm că în total s-au înregistrat 4.316 voturi (un vot pentru fiecare adresă IP).

Clasamentul final cu cele 10 denumiri care au intrat la votul publicului arată astfel:

1. Podul Brăilei – 1.155 voturi

2. Podul Danubius – 893 voturi

3. Poarta Dobrogei – 734 voturi

4. Podul Speranței – 371 voturi

5. Podul „P. Istrati” – 309 voturi

6. Podul Unirii – 293 voturi

7. Podul Ibrail – 197 voturi

8. Podul prieteniei – 145 voturi

9. Podul „Mircea cel Bătrân” – 138 voturi

10. Podul Soarelui – 81 voturi

Campania „Haideți cu un nume la Podul suspendat peste Dunăre” a fost organizată de cotidianul „Obiectiv – Vocea Brăilei” și Asociația „Pentru Adevăr”, cu sprijinul Forumului Tinerilor din România – Brăila. În perioada următoare vor începe demersurile legale pentru ca Podul peste Dunăre să primească denumirea oficială de „Podul Brăilei”.

Mulțumim tuturor pentru implicare!

Asociația ”Pentru Adevăr” 2019-2025