Oamenii îşi doresc totul dintr-o lume care nu le oferă, la sfârşit, nimic.

Această lume trebuie văzută aşa cum este, apoi iertată pentru toate înşelările şi dezamăgirile ei, cu ceea ce pare că oferă, dar ia înapoi, cu ceea ce pare că nu trece, dar apoi dispare.

Trebuie iertată cu ceea ce pare că te răneşte sau te ademeneşte, trebuie iertată cu cel ce atacă sau te laudă, cu cel cu care te lupţi sau care pare că te ajută.

Lumea însăşi este ispita. Ieşirea din ea este prin poarta iertării.

Ce este iertarea, altceva decât o şansă pentru tine?

Am inversat totul. Ceea ce pare că oferi altuia, este, de fapt, un dar pentru tine.

Iertarea nu este un gest de nobleţe al celui care iartă pentru cel iertat. Nu este nici sacrificiu, un efort pentru care să primeşti lauri. Nici vreo dovadă de superioritate în faţa altuia sau în sinea ta.

Este un gest de ieşire din închisoarea urii şi gândurilor de răzbunare şi pedeapsă. Este, de fapt, recunoaşterea unei greşeli faţă de altul sau faţă de lumina sfântă din tine.

Pentru început, iertarea nu presupune să continui, ca într-un joc de-a suferinţa, relaţia de schimb cu cel ce vede viaţa ca un atac. Nu eşti om de succes când ierţi pe cineva. Iertarea este doar cea mai bună alegere pentru tine.

Dacă nu suporţi, ori dacă iertarea ta nu este înţeleasă şi folosită ca model, te poţi distanţa faţă de cel ce mai are de învăţat. Dar fă-o cu credinţa că a rămas în urma ta bun şi nevinovat. Iar dacă reacţionezi pentru a-l opri din atac, fă-o cu această credinţă blândă a nevinovăţiei lui. Nu te lăsa înşelat de o altă vedere.

Foloseşte iertarea ştiind că toate trec şi nimic nu este ceea ce pare. În această lume, nimic nu este de neuitat şi nici de neiertat. Toate pot fi trecute cu vederea într-o lume în care nu vrem să strângem averi, nici importanţă ori putere. Nu pentru ele ne-am născut aici. Lumea vizibilă, cu totul instabilă şi dezamăgitoare prin înşelările şi atracţiile ei, nu este împărăţia Celui pe care îl căutăm. Nu cetăţenia acestei lumi o vrem. Nici „dreptatea” noastră în faţa tuturor. Dacă pe acestea le alegem, crezând că ne vor defini, ne punem singuri o etichetă falsă, în afara Vieţii la care suntem chemaţi.

Faptele efemere, precum şi averile, puterea şi importanţa, vor trece, precum trec toate. Timpul le va destrăma pentru a înţelege, într-un final, deşertăciunea celor vizibile, capcanele şi iluziile create de noi înşine pentru ochii trupului şi trupul însuşi. Ni s-au spus acestea de Cel ce ne-a spus toate, ca să ne îndrepte voia la Voia Lui. Voia Lui este chiar voia noastră cea mai bună şi bucuria adevărată.

Împlinindu-şi rostul, chiar timpul o să treacă în efemeritate, recăpătându-ne bucuria rezervată dintru început. Acest sfârşit e sigur.

Dar până atunci, în starea de vis a acestei lumi, iartă. Nu ca un erou, nici cu superioritate. Nici scrâşnind din dinţi, ştiind că aşa ar fi bine.

Iertarea doar distruge iluzia greşelii şi păcatului celor care, bine văzuţi, sunt nevinovaţi. Iertăm greşeli. Greşelile noastre vor fi şi ele trecute cu vederea.

Ceea ce oferi, ţie ţi se oferă şi nu ţi se scade, ci se adaugă la ceea ce ai. Doar ceea ce dai îţi aparţine cu adevărat.

Iartă, şi iertarea îţi aparţine. Ceea ce ai dat, ai şi primit. Şi astfel, în chip nebănuit, lumea întreagă se iartă deodată cu tine, cu promisiunea că va răsări, în faţa minţii limpezite, un Cer nou şi un Pământ nou.

Ce să faci azi

Astăzi, dă la o parte, ca efemere, tot ceea ce a părut că ţi s-a întâmplat, din partea altora sau chiar din partea ta.

Alege persoana care te-a preocupat şi ţi se pare cea mai nesuferită în acest moment. Nu o poţi ierta?

O poţi vedea, desigur, cu defectele ei. Scrie pe o hârtie aceste defecte. Toate pe care le vezi. Fă acest lucru acum, nu în mintea ta. Verifică ce a rămas nescris şi adaugă ce ar mai fi de spus.

Acum trage un scaun, în faţa ta, şi cheamă să stea în faţa ta, imaginativ, persoana care ţi-a greşit şi îţi pare plină de defecte. Citeşte-i, cu voce tare, toate defectele din lista ta.

Apoi spune-i: „Toate aceste defecte le văd, în parte, şi în mine. Ţi le distrug acum, pentru că sunt ireale, aşa cum sunt şi ale mele. Te iert din adâncul sufletului meu”.

Ia apoi hârtia cu acele defecte şi arde-o, cu atenţie. Priveşte cenuşa şi observă cum se spulberă în vânt.

Observă acum lumina din locul cel mai profund al inimii acestei persoane. Şi vezi că este aceeaşi lumină în inima ta.