• ieri și-au ridicat premiile în bani și diplomele de excelență Andra Maria Munteanu, absolventa de 10 de la Bacalaureat, și Alexandra Ioana David, una dintre cele două eleve care au avut cele mai mari medii la Evaluarea Națională • o așteptăm și pe cealaltă performeră de la Evaluarea Națională, Raluca Maria Ion, care zilele acestea este plecată într-o binemeritată vacanță
Ca în fiecare an, ”Obiectiv - Vocea Brăilei” și Asociația ”Pentru Adevăr” premiază excelența la Evaluarea Națională și Bacalaureat, elevii cu mediile cele mai bune primind din partea cotidianului nostru câte o diplomă și un premiu în bani, în valoare de 200 lei.
Ieri, ne-a vizitat la redacție pentru a-și ridica premiul Andra Maria Munteanu, singura absolventă de liceu din Brăila care a luat media 10 la Bacalaureat. Andra este absolventă a Colegiului Național ”Gh. M. Murgoci”, specializarea filologie bilingv engleză. Aceasta a obținut inițial nota 10 la probele scrise de limba română și sociologie, iar la istorie nota 9,85. A avut curajul să depună contestație și după recorectare a primit nota 10. O altă performanță cu care tânăra se poate mândri este titlul de șefă de promoție a colegiului. Reușita ei este cu atât mai remarcabilă cu cât, în urmă cu 4 ani, la examenul de Evaluare Națională, a obținut tot media 10!
Tot ieri, și-a ridicat premiul și Alexandra Ioana David, absolventă și șefă de promoție a Școlii Gimnaziale ”Mihu Dragomir”, care a obținut nota 10 la Matematică și 9,95 la Limba română la examenul de Evaluare Națională. Alexandra este pasionată de desen, fiind hobby-ul care o ajută să se relaxeze, dar îi place foarte mult și dansul, mai exact street dance-ul. De asemenea, iubește călătoriile și profită de orice ocazie pentru a descoperi un loc nou. Iar dacă perioada gimnaziului a fost una frumoasă, în care colegii s-au ajutat și s-au susținut reciproc și toți profesorii au fost buni, Ioana abia așteaptă să vadă ce îi va oferi liceul. Așa că a ales să se înscrie la Colegiul Național ”Gh. M. Murgoci”, specializarea matematică-informatică bilingv engleză.
Mai este așteptată să își ridice premiul și Raluca Maria Ion, care zilele acestea este plecată într-o binemeritată vacanță. Raluca este șefă de promoție la gimnaziu la Colegiul Național ”Gh. M. Murgoci”, este pasionată de literatură, dar are și o latură pentru matematică și științe. Și ea a obținut nota 10 la Matematică și 9,95 la Limba română și, la scurt timp după ce a aflat rezultatele, ne-a mărturisit că Evaluarea Națională a fost mai mult decât un examen academic.