Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

40 de bătrâni ajutaţi de voluntarii parohiei “Naşterea Maicii Domnului”

• credincioşii au participat, ieri, la hramul bisericii “Naşterea Maicii Domnului” din cartierul Hipodrom • Sfânta Liturghie a fost oficiată de patru preoţi şi un diacon arhiepiscopal • voluntarii parohiei au împărţit pachete copiilor internaţi la Pediatrie (Spitalul Judeţean - Corp B) • totodată, 20 de copii de la “Mihai Eminescu” şi de la Pedagogic au primit rechizite, iar 40 de bătrâni au primit alimente de primă necesitate 

 

Acţiuni caritabile în marea sărbătoare a Naşterii Maicii Domnului, iniţiate de parohia cu acelaşi nume din cartierul Hipodrom, cu binecuvântarea ÎPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, şi truda părintelui paroh dr. Sorin Marinescu şi a părintelui slujitor Ionuţ-Georgel Tache.

Tot ieri, peste două milioane de români cu numele de Maria, Marioara, Mara, Mariana, Marina, Marinela, Măriuca, Maricica, Mioara, Marin, Marian şi-au serbat ziua onomastică. Sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului este cea dintâi mare sărbătoare din noul An Bisericesc. Sărbătoarea a fost stabilită în a opta zi din anul bisericesc pentru că cifra opt simbolizează ziua veşniciei, viaţa fără de sfârşit, iar datorită ei, Fiul Lui Dumnezeu S-a întrupat, a biruit moartea şi a dăruit oamenilor viaţa veşnică în Împărăţia Cerurilor.

Credincioşii din cartierul Hipodrom au participat, ieri, pe o vreme superbă, binecuvântată de Dumnezeu, la hramul Bisericii “Naşterea Maicii Domnului”, de pe Aleea Învăţătorilor nr. 1 (cartier Hipodrom), ctitorită cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos şi zidită în perioada 1999 - 2002.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de părintele paroh dr. Sorin Marinescu (48 ani) şi de părintele slujitor Ionuţ-Georgel Tache (33 ani), ajutaţi de pr. Gheorghe Marinescu şi pr. Mihai Dănilă, de la biserica “Sfânta Cruce” (Obor), cu participarea părintelui diacon Gabriel Secuianu, de la Catedrala Arhiepiscopală. Demn de amintit este faptul că la parohia “Naşterea Maicii Domnului” a fost ctitorit, în urmă cu câţiva ani, Centrul de zi pentru copii “Sfinţii Martiri Brâncoveni”, unde sunt organizate ample acţiuni filantropice.

Anul acesta, parohia din cartierul Hipodrom a organizat trei mari acţiuni filantropice. Voluntarii parohiei au vizitat 40 de persoane în vârstă din cartier, oameni uitaţi de lume, şi le-au oferit pachete cu alimente de primă necesitate (făină, ulei, zahăr, orez, paste făinoase etc). Totodată, 20 de copii de la Şcoala Gimnazială “Mihai Eminescu” şi de la Liceul Pedagogic - beneficiari ai programelor derulate prin Centrul “Sf. Martiri Brâncoveni” - au primit, după slujba de Vecernie oficiată în seara zilei de 7 septembrie, pachete cu seturi complete de rechizite şcolare.

Nu în ultimul rând, voluntarii parohiei “Naşterea Maicii Domnului” au luat legătura cu personalul medical al Corpului B de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila - Secţia Pediatrie şi le-au oferit copiilor internaţi în spital pachete cu dulciuri şi obiecte de igienă.

titlu_scurt: 
AJUTOR
Categorie articol: 

+40-239-611053

Strada Mihai Eminescu 56, et 2, Braila

contact@asociatiapentruadevar.ro